May 16th, 2018064Poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii DIICOT fac, miercuri dimineaţă, 238 de percheziţii în Bucureşti şi în 28 de judeţe, în cadrul unor dosare penale de criminalitate organizată. Conform unor surse judiciare, 47 de percheziţii au loc la Timişoara, majoritatea în Complexul...
March 30th, 20180121Premierul Viorica Dăncilă a dispus eliberarea din funcţie a trei vicepreşedinţi, cu rang de subsecretar de stat, ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Daniel Florin Anghel, Nicolae Pietrăreanu şi Daniel Mihai Tudor, deciziile fiind publicate vineri în Monitorul Oficial, anunță Agerpres.
Daniel Mihai Tudor...
March 23rd, 2018238Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat vineri Declaraţia de la Bruxelles, în cadrul evenimentelor EDEN organizate de Comisia Europeană (CE), iar din partea forului european documentul a fost semnat de Anna Athanasopoulou, şef al Unităţii Turism, Industrii emergente şi creative, Direcţia...
December 21st, 201710160Un mistreţ împuşcat pe un fond de vânătoare, aflat la 10 kilometri de frontiera cu Ucraina și gestionat de Direcţia Silvică Suceava, a fost identificat cu depăşiri ale nivelului de contaminare radioactivă Cs-137 şi Cs 134, a anunţat, joi, directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) - Romsilva, Ciprian...
December 11th, 2017072Angajații mai multor Case Județene de Pensii (CJP) din țară au protestat, luni dimineața, față de nivelul salariilor, raportat la cel din alte ministere, dar și față de cel al angajaților din structura centrală, a Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), scrie Agerpres.
Aceștia sunt nemulțumiți că, după calculele...
November 4th, 2017031România ar putea încheia în luna februarie un nou acord cu FMI, pentru a se încadra în deficitul bugetar agreat cu Uniunea Europeană, a declarat, sâmbătă, la Suceava, deputatul PNL Cristina Trăilă.
''Se preconizează semnarea unui nou acord cu FMI. Se știe că există un audit al FMI în momentul de față. Se presupune...
November 1st, 2017033Zi neagră pe șoselele din România: șapte persoane și-au pierdut viața în două accidente grave produse în județul Suceava, respectiv în București.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, în primul accident al zilei au fost implicate două autoturisme și un camion.
În urma impactului, unul...
October 30th, 2017086Fenomenele meteorologice periculoase au afectat, în ultimele 24 de ore, 40 de localități din 17 județe, fiind blocate căi rutiere din cauza căderii unor arbori pe carosabil, întreruptă alimentarea cu energie electrică, iar acoperișurile unor clădiri au căzut din cauza vântului puternic.
”Referitor la circulația pe...