Traian Băsescu susține că decizia CCR privind revocarea procurorilor șefi este „inacceptabilă”, iar legea trebuie modificată astfel încât să se revină la „dubla cheie” în numirea și revocarea la acest nivel, scrie HotNews.
Partidul Mişcarea Populară îşi desemnează sâmbătă, în congres extraordinar, noua echipă de conducere, inclusiv un nou preşedinte, după ce Traian Băsescu şi-a anunţat retragerea din fruntea formaţiunii, relatează Agerpres. Miercuri, deputatul Eugen Tomac, preşedinte executiv al PMP, a anunţat că şi-a depus oficial candidatura la preşedinţia formaţiunii şi că va cere votul de încredere al colegilor cu moţiunea “Partidul Mişcarea Populară – Reîntregim România!”.
„Astăzi Justiția are nivelul ei de independență, dar și nivelul ei de erori și uneori abuzuri. Legislația trebuie modificată în așa fel încât abuzurile să nu mai fie posibile, în așa fel încât un procuror care falsifică probe să fie tras la răspundere, dar nu trebuie puși sub control politic nici procurorii, nici judecătorii. Avem de dat o bătălie teribilă pentru ca numirile de procurori să nu revină din nou la partide. Decizia CCR care face din ministrul Justiției un șef al președintelui României este inacceptabilă și prin lege trebuie să restabilim cheia dublă la numirea procurorilor. Nu se poate să fie lăsată pe mâna unui om politic numirea și revocarea procurorilor. Pentru că acel om politic este sub controlul partidului. Azi e Tudorel Toader ministrul Justiției, dar dacă mâine devine Dăncilă ministrul Justiției?”, a spus Băsescu.
Fostul președinte a adăugat că „lucrurile pot evolua extrem de rapid și extrem de negativ”.
„O să ne trezim cu procurori numiți de Dragnea. O să ne trezim cu faptul că atunci când unui om politic i se face un dosar o să vină Dragnea și spune: schimbă-l pe procurorul șef pentru că nu a avut grijă ca omul meu de la Cucuieți să nu fie anchetat””, a mai spus el.
*Astăzi poporul român trăieste după voința lui Stalin și Hitler
În ziua predării ștafetei de președinte al PMP, Traian Băsescu le-a spus delegaților veniți la Congres, că lasă moștenire partidului pe care l-a creat „obiectivul întregirii țării”, unirea României cu Republica Moldova.
„Astăzi poporul român trăieste după voința lui Stalin și Hitler.(…) Avem datoria să retrăim momentele de acum 100 de ani când cei adunați la Alba Iulia sau cei din Parlamentul de la Chișinău au spus că vor să se unească cu țara. Unii spun că e costisitoare, Frații mei, dacă s-a putut face acum 100 de ani, de ce ar fi costisitoare acum? Obiectivul întregirii țării este obiectivul pe care-l las moștenire acestui partid. Este cel mai îndrăzneț obiectiv pe care românii și-l pot fixa astăzi. O să auziți mulți neaveniți care spun nu vrea Moscova, nu vrea Washingtonul. În Europa contează voința popoarelor și actul de la Helsinki. (…)Această națiune nu-și va dobândi demnitatea până când țara nu va reîntregită. Mulți spun – dar e prea costisitor pentru România. Vreau să vă spun că e mult mai costisitor să stăm despărțiți”, a mai spus Băsescu.
Leave a Reply