Suspectul din atacul de la New York soldat cu moartea a opt persoane şi cu rănirea altor 11, uzbecul Sayfullo Habibullaevic Saipov, în vârstă de 29 de ani, era căsătorit, avea doi copii şi lucra pentru Uber, iar în prezent locuia în New Jersey, scrie The Guardian.
Saipov, originar din Uzbekistan, a intrat în SUA în 2010, a locuit pe rând în Ohio, în Florida şi apoi în Patterson – New Jersey. O femeie din Cincinnati, Ohio, Dilfuza Iskhakova, a declarat pentru The Guardian că bărbatul a locuit cu ea timp de câteva luni, în urmă cu şase ani, la sosirea din Uzbekistan.
Potrivit martorilor, Saipov conducea o camionetă închiriată de la Home Depot cu care a intrat, marți, într-un grup de pietoni și bicicliști pe o piștă pentru biciclete de lângă răul Hudson, din New York, ucigând opt oameni și rănind cel puțin alţi 11, autoritățile considerând că este vorba de un atac terorist. Suspectul a fost împușcat în abdomen de polițiști și arestat, după ce camioneta a intrat într-un autobuz școlar, iar atacatorul și-a părăsit vehicolul. În camionetă a lăsat un bilet în care spunea că a acționat în numele Statului Islamic.
Leave a Reply