Partidul Uniunea Salvați Romania (USR) își alege sâmbătă președintele, informează HotNews.
Este cel de-al doilea președinte de la înființarea formațiunii, după demisia lui Nicușor Dan din partid. Delegații prezenți sâmbătă la Poiana Brașov vor trebui să voteze între Dan Barna – deputat de Sibiu, vicepreședinte al partidului și purtator de cuvânt al USR, fost secretar de stat în ministerul Fondurilor Europene în mandatul lui Cristian Ghinea (guvernul Cioloș) – și Vlad Alexandrescu – senator, vicepreședinte și fost ministru al Culturii în cabinetul lui Dacian Cioloș. Cu doar câteva zile înainte de Congres, liderul deputaților USR, Cristian Seidler, s-a retras din cursă acuzând nereguli la desemnarea delegaților, însă a anunțat că rămâne în partid.
În discursul de deschidere, președintele interimar al USR, Elek Levente, a afirmat că formațiunea a intrat prea repede într-o criză de succesiune a conducerii și i-a îndemnat pe delegații și invitații prezenți la eveniment să nu uite că USR a pornit din stradă, notează Hotnews, citând News.ro. ”Au fost zile grele în care am trăit, uneori, sentimentul că am uitat de ce am pornit pe acest drum, din cauza polemicii și neîncrederii care s-au instalat în partid. Înțeleg că am intrat într-o criză de succesiune, prea repede. Demisia fondatorului partidului (Nicușor Dan – n.r.), la un an de la înființarea lui, nu este o situație ușoara, nici emoțional, nici politic”, a declarat Levente.
”Vedem în jurul nostru o revenire a fantomelor autoritarismului, nationalismului si autarhiei”, a continuat liderul interimar al USR. ”În fiecare zi, partidul condus de Liviu Dragnea, PSD, luptă pentru a cuceri un teritoriu pe care-l credeam definitiv câștigat pentru democrația liberală, pentru societatea deschisă și inclusivă. Nu este. PSD vrea să-și subordoneze statul, până la ultimul funcționar, și justiția, demonizează antreprenorii străini, atacă societatea civilă. Suntem într-un război dus de forțele reacționare reprezentate de majoritatea PSD-ALDE împotriva românilor care-și doresc o societate europeană, modernă și prosperă”, a mai declarat Levente.
Leave a Reply