Plenul Camerei Deputaților votează miercuri celelalte două legi ale justiției – modificările la Legile 304 și 317, într-o ședință care a debutat cu scandal pe tema modificărilor aduse în mare viteză, chiar miercuri dimineață, de către cei de la PSD, informează portalul de știri Hotnews.
PMP a protestat, în stilul USR, cu pancarte improvizate cu textul “Jos Cenzura”. Între modificarea la regulament și legile justiției, pe ordinea de zi a plenului se află și alte proiecte, unele însă care nu vor putea fi votate întrucât nu au raport din partea comisiei, obligatoriu procedural. Unul dintre acestea este proiectul UDMR de înființarea Liceului Teologic Româno-Catolic din Târgu-Mureș.
Pentru ca Regulamentul să se aplice, trebuie întâi să fie publicat în Monitorul Oficial.
LIVE TEXT:
15.50 S-a reluat ședința, sistemul de vot nu merge în continuare. Votul pe amendamente va fi dat prin ridicare de mâini, cel final pe proiecte prin apel nominal.
14.59: USR și-a susținut un amendament respins, însă nu merge sistemul de vot. S-a luat pauză 20 de minute pentru restartarea acestuia.
14.51: Se intră pe amendamente.
14.45: Moment ilar – s-a stricat sistemul de sunet de la microfoanele din plen în timp ce vorbește Robert Turcescu. Deputatului PMP i s-a adus un alt microfon. Turcescu a anunțat că deputații PMP părăsesc sala la legile justiției.
14.32 Florin Iordache: “Într-adevăr s-au spus foarte multe neadevăruri de la acest microfon. Am făcut această comisie specială pentru că ne dorim o justiție independentă. Vă reamintesc că modificările la aceste legi acum 13 ani s-au făcut prin asumarea răspunderii, ministrul Justiției era Monica Macovei. Ce ne dorim noi – o reală depolitizare. A existat o dezbatere reală, ați avut posibilitatea să contestați la curte, veți putea să contestați și aceste legi. Noi vom demonstra că avem dreptate.
Eu am participat și la elaborarea celor patru coduri. Printr-o dezbatere reală, prin ascultarea tuturor asociațiilor profesionale, am luat cea mai bună decizie.
Va deranjează că am stabilit un termen maximal pentru hotărârile judecătorești? Va deranjează că vrem să avem niște judecători independenți? Ni s-a cerut în comisie foarte clar să nu mai existe presiunea pe judecători astfel încât am înființat această secție în cadrul Parchetului general.
De astăzi încolo, să repunem judecătorul acolo unde îi este locul. Am stabilit ca accesul la anumite direcții să se facă prin concurs.
Dorim o justiție normală, în care să nu mai stăm la cheremul șefului.”
14.25 Stelian Ion (USR): “Este o rușine națională ceea ce se întamplă în aceste zile, prin forțarea legii, a instituțiilor, a parlamentului. Dorința cea mai aprigă pe care ați avut-o în ianuarie nu s-a putut realiza prin OUG și ați ajuns să dați aparență unei așa-zise dezbateri parlamentare. O să vină cât de curând modificările la codul penal și miza dvs este să scăpați dvs abrogând poate chiar Codul Penal în integralitate.
La ora 00.30 am primit un e-mail în care ni se trimitea ce s-a votat aseară. Raportul acesta de o sută și ceva de pagini l-am primit la începutul ședinței.
Acea Secție va fi un instrument de presiune.
6000 de magistrați, și nu 4000, spun nu acestui proiect. CSM spune nu acestui proiect. GRECO a spus foarte clar că vor să vadă proiectele că sunt îngrijorați. Toate lucrurile acestea la un moment dat se vor întoarce implacabil și împotriva dvs. O să vină și reculul cât de curând.”
14.19 Cătălin Predoiu (PNL): “Faptul că ministrul Justiției nu este astăzi aici să își asume ceea ce urmează să votați spune multe. 4.000 de magistrați v-au semnalat în scris că proiectele nu corespund întru totul nevoilor.”
14.15 Vlase propune: Pentru dezbateri generale – 5 minute pentru fiecare grup parlamentar, 2 minute pentru neafiliați. Pentru amendamente – 30 de minute. Această propunere a fost votată de majoritatea parlamentară.
14.09 Liviu Dragnea nu este în sala de plen. Ședința este condusă de vicepreședintele Camerei Deputaților, Gabriel Vlase.
Raportul este citit de deputatul PSD Gilia Claudia, și nu de președintele comisiei, Florin Iordache.
14.05 Începe dezbaterea pe legile justiției, cu proiectul de modificare a legii 304/2004. Cupșa (PNL) cere retrimiterea la comisie a raportului întrucât sunt neclarități și necorelari de texte, și prevederi neconstituționale. Propunerea a fost respinsă.
Ora 13.14: Hotărârea privind modificarea regulamentului Camerei Deputaților s-a publicat în Monitorul Oficial. PSD, ALDE și UDMR au cale liberă pentru votarea rapidă a legilor Iordache
Ora 13.01: Deputații discută acum alte proiecte fără miză, înainte să ajungă la cele două proiecte pe legile justiției
Ora 12.20: Replica lui Chichirau – “Azi dimineață s-a produs un abuz necalificabil. Dl Nicolicea nu a introdus amendamentele pe un raport pe modificarea la Regulament. Este un abuz care se sancționează penal și am vrut să îi transmit personal că nu a introdus amendamentele noastre care au fost înregistrate”
Ora 12.10: Eugen Nicolicea: Doamna Chichirău mi-a spus că se va ocupă personal să intru la pușcărie
Ora 12.04: Eugen Nicolicea explică la tribună modificarea regulamentului, deputații USR fluieră copios
Ora 12.03: Raluca Turcan către majoritatea PSD-ALDE-UDMR: Să vă fie rușine!
Ora 12.02: Deputatul USR Lucian Stanciu-Viziteu și-a pus o cruce roșie peste gură: “Așa arată de acum Opoziția în parlament”
12.01: S-a votat cu 176 voturi pentru și 88 împotrivă întreg raportul de hotărâre de modificare a regulamentului Camerei Deputaților
11.58 S-a publicat raportul pe site. Vezi aici
Ora 11.54: Ședința se desfășoară în ziua în care corpul regelui Mihai e adus în țară. La solicitarea Ralucăi Turcan, ședința de plen a început cu un moment de reculegere pentru Regele Mihai
Ora 11.50: Parlamentul a votat amendamentul la regulament: 164 voturi pentru la 87 împotrivă. Cum sună amendamentul:
“După ce timpul de dezbatere aprobat a fost epuizat, dezbaterea se încheie şi preşedintele de şedinţă supune votului amendamentele cuprinse în raportul comisiei, în următoarea ordine: în primul rând, se supun votului amendamentele prin care se propune eliminarea unor texte, apoi amendamentele adoptate de comisie. Dacă niciunul dintre aceste amendamente nu a fost adoptat, se supun votului amendamentele respinse din raport, în ordinea înscrisă în acesta. Dacă unul dintre amendamente a fost acceptat de majoritatea deputaţilor prezenţi, celelalte amendamente se consideră respinse. Dacă niciunul din amendamentele din raport nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat, se consideră adoptată forma iniţială”.
11.30: Opoziția reclamă faptul că se votează un raport de la comisia de regulament care nu este nici pe site, nici nu a fost trimis deputaților.
Citește: Care sunt principalele prevederi din ultimele două legi ale justiției
Leave a Reply